23 sept. 2009

La patru ani, Christina Aguilera a fost batuta pana la sange, de propriul tata, pe care l-a deranjat din somn

Batuta pana la sange, la doar patru ani. I s-a intamplat chiar cunoscutei cantarete Christina Aguillera. Vedeta, atat de criticata pentru aparitiile sale publice provocatoare, este cu totul altfel decat s-ar fi crezut. Ca oricare alta persoana publica, artista in varsta de 29 de ani a incercat sa isi tina problemele departe de ochii publicului. Recent, intr-un interviu pentru revista "USA Weekend", Aguilera a marturisit ca a fost abuzata de tatal sau, in copilarie, pe cand locuiau intr-o baza militara, potrivit "Celebitchy". Mai mult decat atat, artista avea doar patru ani cand parintele sau, Fausto, a batut-o pana a lasat-o sangerand, doar pentru ca l-a deranjat din somn. In plus, conform "The Sun", aceasta a fost, pentru mama Christinei, picatura care a umplut paharul. Shelly si-a facut bagajele si si-a parasit sotul, impreuna cu artista si cu sora acesteia, Rachel. "Am trait in baze militare americane, cand eram mica si violenta domestica era ceva obisnuit. Intervenea politia militara, dar multi dintre ofiteri faceau acelasi lucru sotiilor si copiilor lor. Eram inconjurata de violenta domestica, nu numai la mine acasa, ci si la prietenii mei", a spus Aguilera.
Artista nu s-a ferit sa vorbeasca nici despre traumele suferite in momentele in care parintii sai se certau si adesea isi expune amintirile in melodiile sale, precum "I'm OK" si "Oh Mother". Christina considera ca acest lucru ii face bine, functionand ca o terapie. In plus, o ajuta sa inteleaga de ce a trebuit sa treaca prin acel gen de experiente. In 2002, Fausto a negat acuzatiile fostei sale sotii, cum ca ar fi fost "crud si abuziv" fata de familia sa. El a precizat ca relatia sa cu Shelly era tensionata si ca isi iubeste fiicele. "Nu le-am abuzat in nici un fel si ele stiu asta. Shelly si cu mine ne contraziceam din cauza multor lucruri si eram amandoi temperamentali. Imi pare rau daca am ridicat vreodata mana la sotia mea, dar nu am fost niciodata brutal. Chiar daca exagereaza, respect dreptul lui Shelly si al Christinei de a-si aminti lucrurile diferit", a mai spus tatal artistei, conform precizarilor "The Sun".
Sursa: www.ziua.ro

Niciun comentariu: